MemorialRomanesc.org

A trecut o perioadă de peste jumătate de secol de la momentul în care România, sub presiunea puterilor unite ale hitlerismului german şi ale comunismului sovietic, a fost nevoită să se retragă temporar din Basarabia şi Bucovina de Nord, iar apoi să renunţe la ele, ca urmare a unui tratat de pace care nu a luat în considerare marile sacrificii militare ale poporului român alături de aliaţi.

Anii petrecuţi în închisoarea comunistă din interiorul Cortinei de Fier au constituit ani de teroare, de alterare a spiritului naţional în încercările de formare ale aşa-zisului om nou. Iar formarea acestui “om nou” a avut loc la indicaţiile Kremlinului, atât pe teritoriul României cât şi în fostele teritorii interbelice ale României.

În perioada ocupaţiei ţării de trupele sovietice mii de cetăţeni români născuţi în Basarabia şi Bucovina sau cetăţeni români de origine germană au fost luaţi de lângă familiile lor şi deportaţi în URSS.

În zonele atribuite URSS prin tratatul de la Paris, a avut loc un adevărat genocid împotriva populaţiei româneşti. Prin politica sovietică programată de epurare şi modificare a structurii etnice, circa un milion de români au fost executaţi, torturaţi, sau au fost deportaţi în Siberia şi în stepele Asiei.

Au trecut alţi 20 de ani de la eliberarea de sub influenţa şi ameninţarea imperiului comunist de la Răsărit, perioadă echivalentă în timp cu creşterea şi formarea unei noi generaţii care n-a cunoscut împilarea străină.

Datorită tăcerii Bucureştiului, lumea vestică nu cunoaşte sacrificiul şi pierderile imense pe care românii le-au suferit sub ocupaţia sovietică.

Dacă, pe undeva, este explicabilă tăcerea din perioada de dinainte de Decembrie 1989 când România s-a găsit sub dominaţia sovietică, devine greu de înţeles continuarea după colapsul URSS a aceleiaşi politici de tăcere şi ascundere a adevărului privitor la tragedia românească.

România de astăzi, care este moştenitoarea de drept a statului român antebelic, are obligaţia asumării datoriilor, cel puţin morale, faţă de toţi cetăţenii săi, inclusiv faţă de cei din teritoriile care i-au aparţinut înainte de război, cetăţeni care au contribuit şi ei la dezvoltarea statului român la fel ca toţi cei care au avut şansa să se găsească după ocupaţia sovietică în interiorul graniţelor actuale ale României.

De aceea, noi semnatarii acestui Document,

• considerând că noi toţi, supravieţuitori şi urmaşi ai marei tragedii prin care a trecut poporul român, avem datoria să o facem cunoscută spre veşnica rememorare, viitoarelor generaţii pentru a le ajuta să nu-şi uite adevăratele rădăcini şi istoria;
• considerând că lumea trebuie să afle măcar în ceasul al doisprezecelea că şi românii, la fel ca alte popoare îşi au martirii lor nevinovaţi;
• considerând că nimeni nu are dreptul să păstreze tăcerea asupra suferinţelor şi pierderilor pe care poporul român le-a îndurat ca urmare a ocupării teritoriului său;
• considerând că Statul român are datoria de a cinsti sutele de mii de români care au fost torturaţi, ucişi, mutilaţi sufleteşte, sau deportaţi de forţe străine ostile doar pentru vina de a fi cetăţeni loiali ai României,

Cerem Parlamentului României ca reprezentant al Poporului român;
Cerem Preşedintelui României ca reprezentant al Statului român;
 
Să legifereze şi să ratifice obligaţia pentru Guvernul României de a finanţa şi a ridica un Monument al Suferinţei Româneşti care să comemoreze tragedia românească prin care sute de mii de cetăţeni români au fost supuşi unui adevărat genocid etnic ca urmare a ocupării sovietice a ţării şi a fostelor teritorii care au aparţinut statului român interbelic,
 
PUTEM IERTA, DAR NU PUTEM UITA

(» versiunea fără diacritice)