Comentarii pentru MemorialRomanesc.org

Comentariu la 2. PATIMILE BUCOVINENILOR de către minoiu

minoiu — Thu, 08 Apr 2010 20:20:37 +0000

Buna ziua,
Incerc sa organizez o conferinta despre deportarile staliniste, participantii vor fi platiti!
Aveti detalile pe website, va rog contactati-ma daca cunoasteti victime sau urmasii victimelor?
ALexandru Minoiu

Comentariu la 2. PATIMILE BUCOVINENILOR de către Vanatoru

Vanatoru — Tue, 23 Mar 2010 11:09:42 +0000

POVESTE CU BUCOVINENI

A fost odata ,prin `44 pe cand IMPARATUL ROSHU STALIN calca in picioare un tinut ROMANESC stravechi numit Bucovina….
Un tanar curier militar roman ratacit de unitatea lui distrusa se ascundea intr-o padure…
De partea cealalta a dealului se afla orasul lui,Cernautzi…
Dar el nu mai stia nimic de sotia si cei doi copii ai lui…
Si nu stia nici ce se intampla dincolo de deal…
Gerul napraznic de afara si crivatzul il faceau sa se tina de copaci…
DINCOLO DE DEAL urca o coloana de CATEVA SUTE de romani BUCOVINENI…O coloana de refugiati…In spatele lor cativa soldati rusi ii impingeau…
Le promisesera ca ii escorteaza pana la linia frontului si apoi le dau drumul…DACA ISI PARASESC CASELE DE BUNAVOIE…
In varful dealului oamenii s-au vazut singuri…Rusii nu ii mai urmareau…In varful dealului era o poienitza…
RUSHII le-au iesit inainte…Au descoperit MITRALIERA DE CALIBRU GREU acoperita cu o prelata sub zapada…
CAPCANA ERA INCHISA…
MIILE DE GLOANTE loveau in plin…Nu aveau unde sa se ascunda,in camp deschis…
NU A SCAPAT NICI UNUL…
Copiii pe care mamele ii protejasera cu corpul lor au fost executati de aproape cu cate un glont in cap…
Curierul a auzit clantanitul mitralierei…A stat ascuns pana noaptea…Apoi a ajuns si el in poienitza din varful dealului…
Intunericul deplin si viscolul napraznic ii secatuisera puterile…
S-a ascuns de vant dupa o gramada de lemne puse stiva…
Cand s-a trezit dimineatza a vazut o imagine ce avea sa-l bantuie intreaga viatza…
Stiva de lemne dupa care se adapostise…NU ERA O STIVA DE LEMNE!
Era un munte de cadavre…
Si-a recunoscut prietenii,vecinii….
A inceput cu infrigurare sa dea la o parte bietele corpuri inghetate ,intepenite in pozitii infricosatoare de groaza si durere…
Nici sotia lui si nici copiii sai nu erau printre morti…
A inceput sa sape o groapa in nestire…Dar si-a dat seama ca nu are cum sa-i ingroape pe toti..Erau sute…Dar i-a acoperit cu crengi si zapada pe cati a putut sa nu fie mancati de lupi…
Un tanc sovietic aparut pe o coasta departe l-a intrerupt…
A trebuit sa se furiseze inca doua saptamani…Mergand prin ger toata noaptea,prin munti…Pana a trecut de diviziile rusesti…
Sotia si copii si i-a regasit in Radautzi…
Dar ceilalti erau acolo,undeva acum PREA DEPARTE,intr-o poienitza,pe un varf de deal,cu o cruce alba de mesteacan la capataiul lor…
CIUMA ROSHIE ii doborase…
Acel curier era bunicul meu…

Comentariu la 2. PATIMILE BUCOVINENILOR de către Eugen Tatu

Eugen Tatu — Thu, 18 Feb 2010 21:31:49 +0000

Dupa un schimb de experienta intre romani si olandezi, cand au venit ei la noi, au fost primiti dupa inima romanilor. I-au luat de la Oradea, in drum au facut popas in Poiana Brasov, I-au dus undeva in Moldova. La sfarsit, olandezii au fost csat se poate de sinceri cu noi: aveti munti, aveti piatra, aveti lemn. Noi a trebuit sa le aducem pe toate acestea cu vapoarele. Va trebuie conducatori gospodari. Apropo: de ce l-am impuscat pe Ceausescu, cel care a construit atatea in ROMANIA? Suntem un popor de criminali???

Comentariu la 2. PATIMILE BUCOVINENILOR de către Constantin Andronach

Constantin Andronach — Sun, 10 Jan 2010 19:33:22 +0000

Pentru ca nu suntem unit in simtire si in cuget am patimit si vom mai patimi,un popor care nu lupta cu nepasarea ,indolenta, nesimtirea ,neimplicarea ,uitarea din comoditate ,tradarea aproapelui ,ravnirea bunului celui apropiat ,sa moara si capra vecinului ,lenea spirituala si vaicareala vesnica si mai ales o nevoie permanentas de a fi perceput ca pomanagiu notoriu ,toate acestea si inca multele nespuse .ne vor duce intr-o fundatura a propriei istoriisi poate chiar la o nemeritata disparitie din istorie,daca nu vom fi atenti cineva ne va putea trage tara de sub picioare fara sa bagam de seama .Nimic nu este cucerit vesnic ,nici democratia si mai ales libertatea ,viata este o permanenta lupta ,si vor fii invingatori cei care vor fii incontinuu vigilenti. Viata este frumoasa tocmai pentru ca ne pune permanent probleme pe care trebuie sa le rezolvam,mitul lui Sisif este de fapt mitul permanentei reinventari a vietii,intr-o apa statuta neoxigenata la un moment dat se dezvolta numai viietati inferioare ,in apele de munte vijelioase traiesc pastravii .Nu stiu daca cineva anume incearca o conspiratie impotriva poporului roman ,dar stiu sigur din interiorul lui ca propriile noastre neputinte pe care cu drag le cultivam nefac viata un calvar .Urmariti conferintele unui mare IUBITOR DE ROMANI -DAN PURIC ,un roman adevarat cu un nume predestinat sa nu ne lase sa adormim pe noi .Poate ca ar trbui sa ne reluam istoria de dinainte de fanarioti,sa renuntam la atitudinea noastra orientala de neimplicare in istorie ,istoria o fac marile popoare care stiu sa se bata pentru interesul propriu ,chiar si numai pentru o idee ,loc sub soare au toti ,dar numai visatorii se inalta spre soare cu aripi de lemn lipite cu ceara si intre popoare apar lideri care trag lumea dupa ei si au grija sa-si faca singuri portie la masa invingatorilor .Haideti sa nu mai acceptam sa fim tara cobeligeranta la jertfa si platitori de biruri permanenti ,asta facem noi romanii de mii de ani tot sustinem pe altii la castig si nopi numai cu praful de pe toba .Suntem vinovati ca am invatat sa nu vedem mai departe de lungul nasului .Ori ne trezim cum spune imnul national ori vom adormi vesnic.SA FIM VIGILENTI ,VIATA ESTE FRUMOASA DACA O TRAIESTI CU OCHII DESCHISI SI PE PROPRIA PIELE .

Comentariu la 2. PATIMILE BUCOVINENILOR de către Safriuc

Safriuc — Sat, 26 Dec 2009 14:24:03 +0000

Din intampalare am juns la acesta pagina. Citind comentariul “Copil al Razboiului” am ramas profund impresionat. Am crescut cu vorbele generaluilui Antonescu “…ordon treceti Prutul”. Tatal meu, nascut in comuna Lucavita langa Cernauti, s-a inrolat voluntar in armata romana, a fost pe frotul de eliberare a Bucovinei si Bsarabiei, apoi si alaturi de rusi pana la Praga. A avut noroc, desi ranit de doua ori, a supravietuit. Inapoi la casa parinteasca nu s-a mai putut intoarce, altfel ajungea in Siberia.
Razboiul s-a terminat, a luptat in armata Romana, a venit “revolutia” nu a benificiat de nici un drept ca veteran de razboi, i se spunea – dute sa-ti dea rusi. Iar tatal meu spunea – acestia sunt tot comunisti. Sa stins in 1996 cu tristetea ca tara nu a fost eliberata.

Comentariu la 1. PATIMILE BASARABENILOR de către Octavian Lozinschi

Octavian Lozinschi — Thu, 24 Dec 2009 23:20:36 +0000

Cunosc o gramada de istorii, toate triste. Cunosc personal cateva familii care au fost deportate, dar s-au intors cu bine, spre nenorocul multora. Pe langa asta, tin minte o istorie povestita de maica-mea. Undeva in nordul Basarabiei parca, s-a descoperit in curtea unei case, un beci foarte vechi si astupat cu pamant. De fapt, acel “beci” era un mini lagar de concentrare stalinist. Dupa ce s-au facut sapaturi, s-au descoperit foarte multe incaperi in care erau tinuti oamenii si pe cateva usi era pusa inscriptia : “BAIE” . De fapt, erau cuptoarele in care ardeau de vii cei ce intrau acolo. Aceia acu fost buneii, strabuneii nostri. Este pacat ca foarte putin cunosc adevarata fatza a comunismului si a crimelor acestuia. Cu Dumnezeu inainte!

Basarabia Pamant Romanesc – pana la moarte!

Comentariu la 2. PATIMILE BUCOVINENILOR de către simion adrian

simion adrian — Sun, 15 Nov 2009 21:15:17 +0000

felicitari,asa ceva trebuia facut imediat dupa revolutie. inca o data felicitari

Comentariu la 2. PATIMILE BUCOVINENILOR de către Copil al Razboiului

Copil al Razboiului — Fri, 08 May 2009 10:15:36 +0000

Nascuta ‘42, cu 2 saptamini inainte ca tatal de 28 ani sa plece la razboi, cu trenul spre mare, cu vaporul la Odessa, spre lupte in Caucaz. La 30 de ani in ‘44, era oficial dat “disparut”. Unu anubtesc cum aranjam pe pat banii-pensia de orfana de razboi. Mama la 24 era ‘vaduva de razboi’. Intrebata atunci ‘unde e taticul meu’, raspundeam ‘la razboi’ apoi ‘a murit in razboi’. Pe vremea foametei de dupa razboi, intrebata ‘ce fac’ stind pe gard, am raspuns ‘astept pe mama, dela primarie, ca ne da rusii malai ‘. Sora mai mare a mamei era vaduva de razboi cu copila orfana si sot disparut (niciodata reintors). Sora mai mica a mamei, cu sot disparut in razboi (reintors in ‘46). Sora tatei, vaduva de razboi cu baiat orfan, sot disparut (niciodata intors). Satele ravasite de realitatea ‘disparuti in razboi’, decimate de tineri si tati. Eu nu stiu cum e copilaria, stiu doar ca in primii 5 ani eram stilp si sprijin mamei. Ne duceam viata acasa si la cimp, cu sora mamei si verisoara orfana. In sate, pe drum, erau rusi peste tot, le retin si acum verzuiul uniformei. Auzindu-i pe cei maturi ferindu-se de ei, ne era frica si copiilor de ei. In drum spre tirg, in caruta bunicului, cu 3 din fete ‘vaduve de razboi’, ii aud acel “stati jos ,…, ca trecem pe linga rusi”. Controlau fiecare caruta spre tirg Lehliu pe soseaua Calarasi-Bucuresti.
Aveam 5 ani, era spre seara, August ‘47. Ingrijeam de foc sub mamaliga de pe vatra sibei din tinda casei, in spate. Mama, in curte, umplea salteaua cu paie noi.
O uniforma verzuie a aparut in prag. Am uitat si de foc, am fugit pe linga uniforma, la mama strigind “mama, a venit un rus la noi”. Era tata, avea 33 ani. Mult timp ii repetam mamei “sa plece rusul asta dela noi, eram mai fericite noi amindoua”. Necrescind primii ani cu tata, eu atasata de mama, tata rece cu mine copil, nu am fost niciodata apropiati. Cind s-a imbolnavit, eu fiind matura am inteles ca razboiul e sigur dur.

Cazuse prizonier la rusi in ‘44, fusese repartizat sa lucreze in minele de carbune din Caucaz. “N-am avut noroc sa ma dea la munca cimpului” spunea rar. Rusia fusese lasata fara barbati pentru muncile grele. A tinut prizonierii ani destui dupa razboi, cind si atunci legea internationala scria ‘razboi terminat, prizonierii eliberati de ambele parti’. Daca nu venea dintr-o familie de tara mai educata, tata murea de munca in mina fara hrana pentru miner. Un ofiter rus il mai lua la carat alimente cu caruta. Bunicul fusese secretar la primarie, fratii tatei toti au invatat, erau invatatori, preot; tata singurul a plecat acasa dela scoala din Calarasi, a vrut libertatea cimpului.

Lucrind fara vreo protectie, praful de carbune i-a atras in final si moartea. Pe la ‘50, tata racea des. La vreo ‘55 e diagnosticat cu emfizem pulmonar = plamini cu praf, inerti ca un burete. Facea crize de lipsa de aer, eram chemata rapid ‘tata are criza’, il internam cu salvarea, eu cunoscind ceva medicina din profesie-cercetare medicala. La o criza, la Urgente Floreasca, medicul mi-a spus ‘ii face acte de pensionare, acest om nu mai poate lucra”. Mai ales ca lucra in frig, dupa parasirea satului de comunism a lucrat in constructii apoi ungator de tren. A murit la ‘65 in spital din lipsa de aer. Nu a mai putut fi salvat.

Saptamini dupa intoarcerea tatei, serile ne umpleau casa, tot Baraganul auzise ca se intorsese un prizonier de razboi, oamenii veneau sa-l intrebe “nu l-au vazut si pe al lor soldat”. In ‘48, nationalizarea, hectarele, moara si fabrica de ulei-majore facilitati ale satului, luate “chiaburului’. Fara moara, satenii nu mai aveau malai, faina. Fara turte de floarea soarelui, nu mai tineau porc. Pamintul ‘chiaburului’ fusese ‘impartit la merituosi’. De fapt, impartit pentru a fi muncit apoi toata recolta si de pe pamintul propriu luata ‘cote la stat’. Tata a primit 1 ha. In ‘50 intr-o vara, veneam cu tata dela aria de treierat. Tinea un sac gol in mina. Ii luasera la “cote” toata recolta, si de pe 4 ha ale parintilor, pe motivul comunistilor
“chiaburul nu-si achitase deloc cotele”.
Taranii, cu copii, nu aveau piine!
Mama aduna ouale, tata mergea 7 km la gara, le vindea la Bucuresti, de unde cumpara piine. Din tarani gospodari muncitori, ramasesera fara cimp, fara animale, fara munca. La reclotat doar oficialii hoti erau prezenti. Intr-o seara tata impletea streanguri pentru cai la colectiv. (abuzata si neingrijita, roiba noastra ramasese si fara un ochi). Intr-o zi, in curtea noastra, aud o discutie. Agitatorul comunist (intimplator cumnatul mamei, ub lenes la cimp dar cu multi copii) il ameninta pe tata “daca nu da cota de carne la stat, ii ia vaca dela gura copiilor”. Parintii mai aveau alti 3 copii de 7, 5 si 2 ani. Slabita de copii si fara hrana, maica a ajuns in spital la Calarasi. Eu fusesem data in clasa 7 la Buc, in Militari, la o gazda, pe alimente ca plata, ca sa intru sigur la liceu. (Invatam bine la elementara in satul vecin, peste girla; faceam drumul de 2 +2 km zilnic, pe soare, pe viscol. Si azi e aceeasi scoala). In citiva ani de cote apoi fara pamint, saracia in sate, in familie era deplina, fara boabe satenii nu mai aveau porc, vaca, pasari. De un Craciun, maica nu avea vreun fel de grasime, sa gateasca o varza acra (fara carne). Atunci am inteles, peste sat se asezase disperarea. Mari comunisti ‘cu mapa’ acum erau tiganii si lenesii satului. Memoria satelor e atit de adinca ca, pentru relele facute satului de catre tatal activist, nici azi satul nu vrea in politica locului pe ultimul copil al rudei-activist (si fiul facut activist de catre tata, care insa nu a reusit asta cu primul copil baia care traise pe viu schimbarile; mai tirziu comunismul ii trimitea activisti in alt loc decit cel natal).

La sfirsitul clasei a 7-a, tata nu mai venise la gazda, gazda mi-a spus sa plec. Am stat putin la o colega apoi la matusa vaduva de razboi din copilaria mea. Dela matusa in Andronache pina in Militari, am intirziat la o teza, am pierdut intrarea la liceu. In toamna inscrisa de directoare la unul din licee care aveau examen de toamana, am intrat la un liceu mai bun, Mihai Viteazul. Eleva la liceu, si eu rabdam pe la gazde; matusa actritei Zizi Serban, nationalizata de vii la Panciu, italieni la origine, gatea doar fainoase invirtite manual in casa din faina adusa de tata. Uneori, tata nu avea bani de tren sa vina. Cumva, parintii au aflat de sansa si tata a cumparat 250 m2 arabil in spatele uzinelor Republica, sa ridice o camera unde sa stau, sa pot termina liceul. Aveam 17 ani, la capatul acestei prelungiri a strazii era lan de porumb. Dela liceu, in noua casa ma asteptau citeva lemne de salcim taiate la 1 m, deci frigul, iar hrana malai si bulion. Uneori nu aveam bani de tramvai, riscam. Akteori taiam compul spre niste rude ale tatei, iesind la tramvai vis a vis de Stadion. In primavara terminarii liceului, a venit la oras si tata cu sora mijlocie, cea mare lasata acasa singura sa termine clasa 1, cea mica lasata la sora mamei, mama fiind in spital la Calarasi.
Tata isi parasise satul / isi luase lumea in cap pina unde putuse. Maica nu voia la oras, suna a despartirea lor, dar nu s-a intimplat ! A venit si mama cu ceilalti copii. Comunismul rus venise dupa tata care urise comunismul vazut in Rusia unde “taranii la cimp nu aveau decit lingura sa manince ciorba de varza’. Printre ultimii tarani tata isi “depusese de buna voie si nesilit de nimeni” pamintul la colectivul care in mai putin de 10 ani, decada 50-60, distrusese complet satul. Tinerii plecasera la oras, adolescentii isi paraseau familia la oras, in sate ramaneau parintii, multi batrini. Din moara ramasese piatra, din fabrica de ulei fiarele iesind din betonul ce fusese cindva fundatie, intre betoane erau gropile subsolului fabricii, in ele se jucau copiii. Cind au venit si maica si surorile, era vara intrarii la facultate. Aveau o camera, ei erau 5. Am decis, dau la facultate, stau la camin, si obligatoriu imi mentin bursa. Asa a fost. Daca nu vindeam cartela si minca 2 pe o cartela odata pe zi, banii ramasi din bursa ajungea pentru pasta si flecuri. Pentru lucrurile necesare, din vacanta anului 3, am lucrat zilier d.a., in lab la Inst. Cerc. Forestiere. Terminam experimentele cercetatorilor. Asa am descoperit cercetarea, ulterior pe cea a naturii vii. In ‘65 terminam facultatea. Tata incepuse sa aiba crize, lipsa de aer, eram chemata ‘tata are criza’, era des internat. La o policlinica cu plata, am aflat cum va evolua boala. Tata n-a primit nimic, decit durere, dela tara lui care il trimisese la razboi. A murit sperind ca tara ii va fi eliberata de comunism, asculta Europa libera, ii astepta pe americani. A murit de lipsa de aer, in spital, in 1979. Ambii sint inmormintati in locul natal unde si eu vreau. E locul nostru ca romani, de pe glob.

Peste sosea, opus cimitirului comun ambelor sate, superbul vechi Monument al Eroilor locului, e in paragina. Salcimii falnici din jur i-au fost smulsi din tulpini, acum ii stau straja ca tepele. Gardul metalic a fost furat.

Cum sa ne renasca din senin sentimentul national de romani cind tot ce ne este trecut national il batjocorim si ne este batjocorit chiar de oficiali- si alesi de romani si platiti de romani cu ban public. Doi primari ao satelor nu au grija de un Monument local!
De 9-10 Mai, noi copiii eram dusi de scoala la acest Monument al Eroilor locului, unde ni se citea dece, unde depuneam flori. Invatam de mici dece exista, cum si dece altii au murit in razboi pentru noi si tara.
Adevarat, romanii de dupa noi care am cunoscut-o, nu vor mai sti durerea trecutului romanilor, care n-a trecut nici acum. Pentru ca nu ne-am recuperat tara din mina celor invatati de comunism doar cum sa o loveasca, lovind si in noi neamul romanesc. Este si vina noastra, a romanilor, ca in 20 de ani nu le-am cerut oficialilor nici o singura data sa ne respecte trecutul, al nostru, daca nu al lor.

site

Comentariu la Promovare – banner de către MEMORIALUL PATIMILOR ROMANESTI « chestii și chestiuni

MEMORIALUL PATIMILOR ROMANESTI « chestii și chestiuni — Tue, 05 May 2009 21:47:39 +0000

[...] http://memorialromanesc.org/?page_id=32 Filed under: Uncategorized | 0 Comments [...]

Comentariu la 1. PATIMILE BASARABENILOR de către carmen

carmen — Tue, 21 Apr 2009 07:38:50 +0000

m-a impresionat profund povestea,chiar mi-au dat lacrimile,am mai auzit asemene povesti,si stiu cat sunt de adevarate.Dumnezeu sa-i ierte pe toti strabunii nostrii,noi nepotii poate reusim sa facem ceva.